Ștrumfii isteți ai clasei Pregătitoare B de la Liceul „Timotei Cipariu” Dumbrăveni, împreună cu învățătoarea lor, Mirela Florea, s-au alăturat Proiectului internațional FAST HEROES.
Timp de cinci săptămâni, copiii au învățat despre simptomele de AVC printr-o serie de activități cu caracter pedagogic, distractiv și ludic, adecvat vârstei lor. Ei au fost însoțiți în această călătorie a procesului educativ de trei „supereroi pensionați”. Fiecare supererou i-a ajutat pe copii să afle despre un anumit simptom de AVC, corelându-l cu una dintre cifrele numărului
pan-european de urgență 112.
Instruiți printr-o serie de Ebook-uri și jocuri educaționale distractive, copilașii au învățat repede cum pot să le ofere bunicilor lor un dar grozav: darul cunoașterii celor mai importante semne de AVC. Au devenit EROI FAST
( Face, Arms, Speech, Time) și pot transmite mai departe mesajul campaniei:
Împreună salvăm lumea, câte un bunic în fiecare zi!
«Activități extrașcolare învățământ primar»