Astăzi împreună cu elevii claselor a IX a F, a IX a S, a XI a S s-a celebrat 219 ani de la nașterea marelui erudit Timotei Cipariu.
În Centrul de Documentare și Informare al liceului, profesorii de limba și literatura română Brătianu Liliana, Dimitriu Mihaela și domnul bibliotecar Florea Ioan au organizat recitaluri de poezie și prezentări Power Point, precum și ateliere de creație literară, ilustrări plastice privind viața și opera marelui cărturar.
Elevii s-au implicat cu drag și interes în desfășurarea activităților. Aceste întâlniri și activități literare au avut ca scop familiarizarea elevilor cu elementele de patrimoniu național, sporirea gradului de înțelegere a vieții lui Timotei Cipariu și contribuția acestuia la dezvoltarea lumii culturale din Transilvania, și nu numai.
Astfel, activitatea în sine a dezvoltat gândirea creativă și critică, produsele literare și plastice au condus la lărgirea orizontului cultural al beneficiarilor procesului instructiv-educativ.
Suntem mândri că liceul nostru poartă numele marelui erudit Timotei Cipariu!